Relația care se întinsese pe șase ani nu mai are chiar nicio șansă! Daniel Onoriu a renunțat la Isabela, soția pe care o implora să se întoarcă la el, ba chiar amenința cu sinuciderea dacă nu-i va fi, din nou, alături. Și-a luat gândul după ce a văzut-o fericită la începutul anului, când femeia visurilor sale a plecat în vacanță în Thailanda. A fost picătura care a umplut paharul. Speranțe avusese până-n ultima clipă, chiar dacă ea îl anunțase, anul trecut, că are iubit. Și despre care Onoriu a aflat din mesajele pe messenger pe care le-a schimbat cu Isabela. CANCAN.RO a intrat în posesia acestora și vă prezintă stenogramele, în exclusivitate.
Daniel Onoriu nu a crezut-o, i-a cerut dovezi atunci când, într-o serie de mesaje contradictorii, Isabela l-a anunțat că este iubită de cineva. Și bărbatul a intrat, adânc, în subiect. I-a spus că nimeni nu va face sacrificiile pe care el le-a făcut pentru iubirea lor. Degeaba, soția care-l părăsise nu a dat înapoi. Ba a încercat să-l convingă de fericirea ei.
”Acrește-mă!”, îi spune el, la care Isabela îi răspunde ferm: ”Oprește-te! Sunt cu cineva!” El nu o crede, îi cere, scurt, să facă dezvăluirea: ”Uimește-mă!” Isabela îi mai spune o dată că e cât de serioasă relația, că este iubită și, la rândul ei, iubește. Onoriu îi se cere poza bărbatului care l-ar fi înlocuit. ”Ce rost are!”, este răspunsul scurt al soției care l-a părăsit.
Fostul pilot de curse îi amintește ce a făcut pentru ea și că nimeni nu va repeta gestul. Nici măcar cel pe care Isabela îl prezintă drept noul iubit. ”O să se ducă el la pușcărie cum m-am dus eu?”, îi scrie Onoriu. Și mai spune așa: ”O să te rogi pentru el cum te-ai rugat pentru mine să-ți ia viața ca să i-o dai lui?”
Isabela îl întreabă de ce nu acceptă realitatea, că totul s-a terminat. Dar el insistă: ”O să te ia ăla de nevastă cum te-am luat eu?” Și ea îi taie tot elanul: ”Da, chiar o să mă ia, ce crezi? Eu nu sunt orice femeie, să mă țină așa… Deja m-a cerut”.
Daniel îi reamintește că, încă, numele ei este Onoriu. ”Ești Isabela Onoriu, reține asta”, scrie ex-pilotul. Isabela se ține, până la final, tare. ”În acte doar, în realitate, nu mai sunt demult!” Discuția se încheie cu divorțul. El întreabă când e programat primul termen, ea îi spune că nu s-a stabilit nimic. Și nici nu o interesează prea mult: ”Habar n-am!”
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.